Date: Wed, 20 August 2008 11:03:17 +0200
To: anyone@interested.net
From: oz
Subject: Arbeit macht frei
Pentru cei care nu stiu, acest indemn statea deasupra portii de intrare de la Auschwitz. Pentru cei care nu stiu germana: Munca te elibereaza.
Inca de pe vremea cand eram copil aceasta idee mi-a intunecat viata. Fraze de genul: “Nu o sa faci nimic in viata, o sa ajungi gunoier”, “Ete X ce bine o duce, a lucrat din zori pana noaptea tarziu”, “Ia uite ce casa/masina/slujba buna are Y, nu ca tine” etc. Intotdeauna ALTUL era mai bun, mai destept, mai educat, mai cuviincios, mai iubitor, mai bogat, mai politicos. ALTUL se intorcea din Ungaria sau Austria cu masina ultimul racnet, ALTUL trimitea bani in prostie acasa, ALTUL isi ducea parintii in vacanta la Balaton sau in Alpi. Eu eram doar un prostanac care venea cu zece de la scoala, de parca ar conta asta, caci nu am auzit inca pe nimeni sa manance diplome si sa-i creasca burta. Incercam sa dovedesc cum puteam ca si eu imi iubesc parintii (in clasa a patra am primit niste pastile la scoala, era ceva problema cu apa potabila parca, eu nu le inghiteam, ci le duceam pe furis acasa si le dadeam alor mei), ca nu sunt prost (in a doua jumatate a clasei a opta am decis sa dau admitere la liceu maghiar, in trei luni trebuia sa recuperez ce altii au invatat in opt ani, am intrat printre primii), ca sunt in stare sa fac ceva in viata, macar lucrurile de baza, casa si masina. Evident, nu poti avea orice masina si o garsoniera nu e tocmai intruchiparea succesului, dar m-as fi multumit si cu asta pentru inceput.
N-a fost sa fie. Optimistul ar adauga “inca”, pesimistul doar da a lehamite din maini. Economistul mi-ar desena repede doua-trei diagrame si cu un zambet satisfacut si usor zeflemitor ar scoate in evidenta punctele de cotitura unde am ales gresit; filosoful, depinzand de orientare, mi-ar face capul calendar si probabil mi-ar pune pistolul in mana; oamenii legii mi-ar cauta repede prin cazier si m-ar invita sa revin cand expir ca sa stearga CNP-ul din baza de date; tupeistul, smecherul, supravietuitorul ar sterge cu mine pe jos, asta in cazul in care s-ar osteni sa se aplece pana la mine; IT-stii s-ar uita tamp si ar cauta undeva butonul de Debug. Dar acest buton nu exista, nu exista reset, debug sau reinstalare “pe curat”; nu s-a inventat Vanish sau Axion pentru suflete patate, nu exista nici macar acea ustensila draguta din Men in Black pe care sa-l fluturi sub nasul cuiva si sa-i stergi amintirile. Esti ceea ce esti, cale de intoarcere nu exista, ajutor nu vine, cel mult se arunca in tine cu niste mila expirata.
Si muncesti. Muncesti de dimineata pana seara, seara ajungi acasa si o iei de la capat (cum spunea o cunostinta, diferenta intre locul de munca si acasa este ca acasa am alt IP). S-au dus timpurile cu locul de munca de opt ore; sau daca mai exista, nu mai stii cum sa scapi de acolo si sa-ti cauti altceva, unde poate-poate primesti cu o suta de lei in plus; daca nu pleci inseamna ca lucrezi in halat si ai peste 40 de ani, avand mimine sanse sa-ti gasesti ceva mai bun, ori pentru ca meseria de tamplar, strungar, zidar etc. nu mai e la moda si nu se cauta, ori pentru ca nu ai sanse in fata unui tinerel care citeste Business Week si bate o suta de cuvinte pe minut. Oricum, tinerii de azi nu mai viseaza la fabrici si uzine, ci la Nokia, Mercedes si Ceresit, la birouri cu laptop si aparat de aer conditionat. Salariile se negociaza acerb, in euro si bonusuri multe. Fidelitatea are etalonul in contul din banca. Modelele de urmat se iau direct din Top Capital (sau Atomic TV, ProTV, Tvsport). In fond, daca un tenisman a reusit sa ajunga cel mai bogat om din Romania, eu de ce nu as putea? Evident, nu toti ne dorim acest statut (desi nu ne-ar deranja). Dar majoritatea avem dorinte mai modeste, nestiind ce inseamna cu adevarat modest. Un exemplu: ai o Dacie, mori dupa o masina noua. Mergi pe strada si vezi automobile care mai de care mai de soi. Iti fierb creierii gandindu-te la o solutie. Faci ce faci, lasi gaj salariul pe urmatorii cinci ani la vreo banca si iti iei o masina noua (una pe la zece mii de euro). Extaz. Mantuire. Mandrie. Dupa trei-patru-cinci ani n-a mai ramas nimic din sentimentul asta. Iar iti curg ochii dupa masinile altora. Reteta e aceeasi de la cele mai simple lucruri (telefonul mobil) la cele mai complexe (casa, masina).
Socrate, intrand in piata din Atena, a exclamat: Oh, cate lucruri de care nu am nevoie. Omul modern intra in supermarket si zice: Fir-a sa fie, cate lucruri pe care nu mi le permit. Esti bombardat, asediat, luat ostatec. Intrii sa iei un iaurt si iesi cu cosul plin; te opresti in fata magazinului si te scarpini in cap: cum naiba s-a intamplat? Pai e foarte usor. Ai intrat sa-ti cumperi iaurt. Ajungi la raionul de lactate, unde in loc sa te astepte cumintel un singur tip de iaurt, te asteapta cinci rafturi. Iaurt slab, iaurt gras, iaurt semi-gras, iaurt extra, iaurt fermentat o saptamana, iaurt refermentat, iaurt alb, iaurt normal, iaurt cu cereale, iaurt cu fructe, iaurt cu pulpa de fructe, iaurt cu aroma de fructe, iaurt dietetic, iaurt cu vanilie, iaurt cu ciocolata, de la Danone, de la Napolact, de la Covalact, de la Milli si mai ai derivate de iaurt, sana, lapte batut, kefir etc. Pai cum sa nu innebunesti? Dupa ce ai reusit in sfarsit sa-ti alegi nenorocitul de iaurt si n-ai cazut in plasa X+1 gratis dai nas in nas cu o duduie care iti baga pe gat o lingurita cu cele mai noi cereale de la Nestle. Nu prea au ele gust, dar sunt noi, sunt de-li-cioa-se si sunt la oferta. Cosul e deja mai greu decat te asteptai. Brusc iti aduci aminte ca nu te-ai convertit la vegetarianism si daca tot o sa stai jumatate de ora la coada la casa ai putea sa iei si niste mezeluri. Ajungand la raionul respectiv se repeta istoria de la lactate. Aici in schimb e mai dificil. Diferenta de pret intre iaurturi e de cativa bani, hai un leu acolo, dar la mezeluri ai parizel la cinci lei si salam la 50 de lei (kilogramul). Ieftinaturi parca nu-ti vine sa cumperi si nu-ti ramane decat sa te strambi urat la atitudinea de “You can’t get me” a salamului de sibiu. Si tot asa pana la adanci batraneti (sau pana la cosul plin).
In fond care e diferenta intre Auschwitz si restul planetei capitaliste? Una singura: in lagar iti faceau rau pe fata, nu se ascundeau dupa reclame false (decat pana ajungeai acolo). Daca erai slab si bolnav, femeie sau copil faceai dus si ajungeai ingrasamant. Daca mai era ceva putere in tine ti se oferea privilegiul de a munci pana la moarte. Acelasi “privilegiu” il obtine fiecare nou-nascut din ziua de azi. Din secunda in care i s-a tatuat CNP-ul pe certificatul de nastere persoana e introdusa in baza de date sub numele “Rotita nr XXX”. O rotita de la care societatea se asteapta sa mearga ca unsa pentru binele comun. Si sistemul are grija ca in proportie de 99% rotita sa ajunga in angrenajul potrivit. Mai apar si defecte, dar ele sunt repede selectionate de o armata de specialisti si vor ajunge pe hartiile de la contabilitate sub diferite cifre care ascund cu grija problema si o raporteaza ca eroare de la producator. Sistemul nu greseste, tu ai fost nepotrivit. Pentru ca ai fost nepotrivit sistemul te pedepseste la o viata mizera, iar societatea te blameaza ca pe un lepros. Ai impresia ca exagerez? Pana la urma, esti liber sa alegi cui te supui si ce sistem servesti, ori daca nu esti foarte servil din fire poti oricand cauta un loc mai propice naturii tale. Serios? Uite, eu nu sunt dispus sa-mi rup oasele pentru un coate-goale care se nimereste sa-mi fie sef, sa stau peste program fara sa fiu platit, sa-mi vad familia doar in weekend, toate astea ca sa-mi permit o vacanta la mare pe an. De asemenea nu sunt dispus sa inrobesc altii, sa lucrez la firma mea zi-noapte, sa caut noi si noi metode de a prosti lumea sa cumpere lucruri de care nu au nevoie. Dar vreau sa am unde sa-mi aplec capul fara sa ma ploua si sa pun ceva in gura mea si a familiei mele fara sa fur. Ce sanse am sa obtin aceste doua lucruri ocolind sistemul? Nici una. Pana si ultimul centimetru de planeta apartine cuiva. Un stat, o persoana, un zombie, nu conteaza. Nu pot sa ma duc in creierii muntilor sa revendic un hectar si sa zic ca de maine asta e mosia mea. Nu pot impusca niste iepuri sau un cerb ceva, decat daca am autorizatie si daca platesc pentru ei. Adevarul gol golut este ca oriunde te-ai duce, fara bani esti un muritor de foame. Nu conteaza ce stii sa faci, nu conteaza cine esti, nu conteaza ce esti, ce vise ai, ce ai putea realiza. Nici in creierii muntilor, nici in Manhattan. Buzunarul gol e mai compromitator ca un tatuaj de la Auschwitz.
Asa ca muncesti. Muncesti de dimineata pana seara, si de seara pana dimineata. Faci ceva ce-ti place, ceva ce urasti, sau ceva indiferent, cu care te-ai obisnuit deja. Lucrezi pentru tine (o prostie, nimeni nu lucreaza pentru el, lucreaza pentru sistem) sau pentru altii; altfel spus, servesti sistemul indirect sau direct. Lucrezi de la 18-20 de ani pana la 60-65. Lucrezi 40 de ani intr-un singur loc, sau in zeci. Practici o meserie toata viata sau mai multe. Incet incet devii o rotita bine unsa si nu ai scapare: esti rob in datorii, credite si pofta de consum.
Muncesti mult si (poate) crapi tarziu, sau crapi repede fara sa muncesti.
Alege.
-oz